CSU Alba Iulia, meci câștigat cu Danzio Timișoara

CSU Alba Iulia a întâlnit Danzio Timișoara sâmbătă, 17 octombrie într-un meci disputat în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918”.

Elevele pregătite de Miroslav Popov s-au impus cu scorul 74-47, chiar dacă au avut un început greu.

Da, un meci foarte greu, împotriva noastră toată lumea vrea să câștige, iar pentru început scăpat multe aruncări deschise. Dacă jumătate dintre aceste aruncări intrau conduceam mai repede, dar ele au deschis mai bine jocul. A trebuit după asta să forțăm apărarea agresivă și am reușit să ajungem la jumătatea meciului în față cu o diferență mică. Am continuat să jucăm mai puternic în celelalte două sferturi și am reușit să fim o echipă mai bună decât a lor.

Albaiulencele au intrat greu în meci, dar au reușit să fie mai relaxate în ultimul sfert și să obțină un avantaj bun, care le-a adus victoria. Cea mai bună marcatoare a celor de la CSU Alba Iulia a fost Mariah King.

A fost un început greu, dar ne-am revenit în al doilea sfert și am continuat să jucăm din ce în ce mai bine. Datorită echipei am jucat bine împreună și am revenit foarte bine

Etapa viitoare, CSU Alba Iulia va evolua tot pe teren propriu, miercuri, de la ora 18:00, împotriva campioanei CSM Târgoviște.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *